Sari la conținut
Economie · actualizat 25 sep. 2026 redacție

Vă așteptăm acasă! – Premierul Nicolae Ciucă către românii din diaspora

Premierul Nicolae Ciucă a ținut un discurs substanțial la Conferința de la Paris și s-a întâlnit cu oameni de afaceri din diaspora pentru a-i conecta mai bine cu țara.

Alături de antreprenori români, lideri ai comunităților de români din Franța și de studenți care ne fac cinste, Premierul Nicolae Ciucă a depus joi, 15 decembrie memorandumul de aderare a României la OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică). În aceeași zi, a avut loc și inaugurarea Pieței George Enescu, un omagiu absolut adus compozitorului român de către comunitatea franceză în țara în care și-a petrecut ultimii ani din viață.

„Nu vreau să transform mesajele în unele de natură stereotipică în care să vă spunem de fiecare dată: vă așteptăm acasă! Sigur că vă așteptăm acasă. Știu că vă doriți să veniți acasă, nu au fost mulți dintre cei cu care am putut să intru în dialog să-mi spună că nu se gândesc să nu se întoarcă acasă, dar când vor să se întoarcă acasă spun așa: să avem infrastructura pe care o avem aici, să avem condiții de educație pentru copiii noștri așa cum sunt aici, să beneficiem de servicii medicale cum beneficiem aici, să beneficiem de posibilități de deschidere a unei afaceri așa cum beneficiem aici și așa mai departe. Deci, am înțeles condițiile pe care trebuie să le îndeplinim, ori condițiile astea le putem face, desigur, cu ce ne-am asumat acasă, dar și cu sprijinul dumneavoastră. Este foarte mare nevoie”, a declarat Nicolae Ciucă.

Totodată, el a cerut sprijin românilor din străinătate, în sensul de a oferi un feedback bazat pe experiență față de obiective asumate precum cel legat de aderarea la OCDE a României.

„Sunteți medici la spitale de renume din Paris sau aveți propria dumneavoastră afacere, sunt elemente pe care am vrut să le împărtășesc în sensul în care, aflând de ele sau știind de ele, să putem să beneficiem de un feedback de la dumneavoastră, de experiența dumneavoastră, deschizându-ne astfel calea de comunicare cu diaspora și beneficiind în felul acesta de sprijinul pe care puteți să-l aduceți instituțiilor guvernamentale, instituțiilor statului, structuri din România și, în ansamblu, țării noastre, pentru că despre asta vorbim în final”, a declarat Ciucă.

Premierul Nicolae Ciucă a participat, joi, la Paris, la o sesiune specială dedicată României, în calitate de țară candidată la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Discuțiile au continuat la Ambasada din Paris cu o întâlnire cu reprezentanții comunităților românești. Au fost prezenți la conferință membrii comunității RePatriot prin Marius Bostan, antreprenor și inițiator al proiectului, Lucian Rotar, ambasador RePatriot în Franța și Florian Diaconu, antreprenor în Franța și nominalizat în Top 100 Români de Pretutindeni, ediția 2021.

Alte știri din Economie