Sari la conținut
Economie · actualizat 25 sep. 2026 redacție

MERITO

Deși educația este fundamentul unei națiuni, cu toții observam un paradox nociv. Ȋn discursul personal suntem recunoscători și plini de emoție. Iar discursul public despre învățământ și breasla profesorală se compune dominant din exemple negative. Profesorii României luminoase, care și-au ales și-și fac meseria din pasiune și cu sufletul, se împuținează o dată ce meseria devine indezirabilă la nivel de societate.

Prin Merito, RBL vrea să aducă în ochii și în mintea românilor profesorii exemplari, aceia care schimbă Romania în bine pentru eternitate. Iar cu ajutorul dumneavoastră, vor construi o comunitate care să îi descopere pe toți dascălii cu adevărat deosebiți, să le oferim recunoaștere și să îi premiem într-o ceremonie publică.

Info proiect

Proiectul MERITO își propune să prezinte modele de profesori. Consideră că avem nevoie de oameni care să ne inspire și care să inspire schimbări pozitive la nivelul întregului sistem educațional. Știm cu certitudine că există astfel de oameni.

“La ediția din 2015 a RBL Summit, participanții au primit la înregistrare o bucată de cretă albă. Voluntarii RBL i-au rugat să o păstreze și să o folosească când va veni momentul. În prima pauză de cafea, o tablă neagră, mare, proaspăt ștearsă cu buretele îți întâmpina privirea cum ieșeai din sala principală a Summit-ului. Zeci de antreprenori și executivi au fost invitați pe rând să-și amintească de profesorii care le-au marcat drumul în viață. Și le-au scris numele pe tablă. Mulți dintre ei sunt acum parte din echipa MERITO – proiectul care pune reflectorul pe profesorii cu vocație din România. Profesorii MERITO sunt oameni pasionați, entuziaști și modele pentru colegii lor prin măiestria cu care transferă tinerilor pasiunea și bucuria de a descoperi și învăța.

În 2015, am descoperit zeci de astfel de profesori. Am primit recomandări și informații de la colegii profesorilor, de la elevi, părinți și foști elevi. Am analizat atent informațiile și am discutat direct cu profesorii recomandați pentru a ne convinge că pun responsabilitate, profesionalism și creativitate în munca lor. Am ales zece. Poveștile au fost documentate și scrise de jurnaliștii publicației Decât o Revistă și publicate în ianuarie 2016 pe www.proiectulmerito.ro.

La un an de la primul nume de profesor luminos scris cu creta pe tablă, în închiderea primei zile a RBL Summit 2016, i-am cunoscut, recunoscut și le-am mulțumit primilor 10 profesori MERITO pentru determinarea și iubirea cu care mișcă România înainte.

În paralel cu pregătirea celei de-a doua Gale MERITO, am organizat, în vara anului 2016, un weekend rezidențial cu profesorii premiați în martie 2016, la prima ediție a proiectului. Din discuțiile cu aceștia, în urma întâlnirii, am extras concluzii precum că prioritățile în educație sunt crearea condițiilor astfel încât școala să devină atractivă pentru elevi, pentru reducerea ratei de analfabetism funcțional la încheierea ciclului gimnazial, creșterea calității actului de educație prin creșterea calității formării profesorilor, flexibilizarea angajării și a concedierii profesorilor și creșterea calității învățământului profesional și tehnic, cât și implicarea activă și directă a comunității de business în Școală, prin oportunități și resurse pentru profesori și elevi.

După Gala MERITO I, din 3 martie 2016, cu “puf de păpădie” și emoții puternic exprimate, când am premiat primii 10 profesori luminoși, am continuat să lucrăm la cauza noastră pentru Educație. Am primit și procesat peste 200 de recomandări din comunitatea RBL, de la elevi și absolvenți, părinți, profesori, din comunități locale și organizații din Educație. Am analizat atent informațiile, am documentat la “fața locului” recomandările și am cerut sprijin din partea profesorilor MERITO I și partenerilor pentru a ne asigura că cei pe care îi selectăm pun responsabilitate, profesionalism, creativitate, dar și pasiune, har și un pic de “magie” în munca lor.

Am ales a doua generație de 10 profesori MERITO. Poveștile lor au fost documentate și portretizate de reporteri colaboratori Decât o Revistă și publicate, în avanpremieră, în galeria profesorilor MERITO, pe www.proiectulmerito.ro, alături de poveștile generației I.

Pe 2 martie 2017, în închiderea primei zile a Romanian Business Leaders Summit, 200 de antreprenorii și șefii de companii din România au premiat și aplaudat la scenă deschisă 10 noi dascăli excepționali din învățământul preuniversitar. Anul acesta, la a doua ediție a Galei MERITO, RBL a premiat două învățătoare și câte un profesor de limba și literatura română, istorie, biologie, matematică, informatică, limba engleză, fizică și filosofie, din toate colțurile țării, de la oraș și de la sat, de la Vatra Moldoviței și Bogdănești (Suceava) la Timișoara, de la Valea Mică (Alba) și Cluj-Napoca, la Călărași, Buzău, Ploiești sau Craiova.

Poveștile complete ale celor 20 de profesori MERITO sunt disponibile pe www.proiectulmerito.ro, unde pot fi făcute recomandări de profesori valoroși, pentru următoarea ediție a Galei MERITO.

Tu ce nume ai scrie cu cretă albă pe o tablă neagră, într-o dimineață de martie?”

Echipa Proiectului Merito

Inițiatorul și liderul MERITO este Măriuca Talpeș (Bitdefender/Intuitext), iar din echipa de proiect fac parte Cosmin Chiriță (Project Manager), Dragoș Neacșu (Erste Asset Management), Angela Roșca (TaxHouse), Dan Berteanu (Equatorial), Aurelian Chioveanu (Geometry), Andreea Roșca (Excel Communications), Ioana Filipescu (Deloitte), Alexandra Druta (Molcush), Mădălina Marcu (ARC România), Angela Ilaș (Intuitext) și alți peste 50 de lideri din business care pun voluntar la dispoziție resurse și cunoștințe pentru a face proiectul MERITO posibil.

Pe lângă boardul proiectului mai sunt implicați peste 50 de oameni de business, membri RBL care, prin voluntariat, își pun la dispoziție resursele și cunoștințele pentru a face acest proiect posibil.

Alte știri din Economie