Sari la conținut
Economie · actualizat 25 sep. 2026 redacție

Laura Stan, românca din Argeș care a reactivat filiala LSRS din Coreea de Sud

Laura Stan este din orașul Costești, județul Argeș, și la 29 de ani conduce filiala din Coreea de Sud a Ligii Studenților Români din Străinătate.

Laura Stan este din orașul Costești, județul Argeș, și la 29 de ani conduce filiala din Coreea de Sud a Ligii Studenților Români din Străinătate. A ajuns în Seul în 2017, prin intermediul bursei internaționale GKS, finanțată integral de statul asiatic și denumită anterior Programul de burse al Guvernului corean. Înainte de a pleca din România a absolvit Facultatea de Limbi Străine a Universității București și a urmat cursurile de Relații Internaționale și Studii Europene la Universitatea “Nicolae Titulescu”. În prezent urmează cursuri de master în studii coreene la Universitatea Hankuk din Seul. Despre cum a ajuns în Coreea am s-o las pe Laura să vă povestească.

“E o poveste veche de 10 ani. Într-o seară am văzut un serial coreean istoric și m-am îndrăgostit de limbă, în primul rând, și de istoria, cultura și estetica coreeană. Am început să mă informez pe Internet. Am vrut să intru la facultate, la franceză-coreeană, dar la momentul respectiv Universitatea București oferea locuri la coreeană, limba B, din doi în doi ani și din nefericire când a trebuit eu să aplic nu exista această posibilitate așa că a trebuit să mă orientez și am început să învăț singură, am început să cunosc comunitatea de oameni interesați de Coreea și de cultura coreeană. Am aflat de această bursă, am aplicat, și am fost foarte încântată că am reușit să iau din primul an”.

Laura spune că a întâlnit în Coreea situații imposibil de regăsit în România zilelor noastre și un popor cu un simț al responsabilității civice extrem de dezvoltat. Pentru ea, contactul cu civilizația coreeană nu a fost atât de dur deoarece cunoștea deja limba și obiceiurile.

“Trebuie să recunosc, tocmai că eram un pic obișnuită din România cu comunitatea coreenilor, șocul nu a fost atât de mare, șocul cultural, însă m-am lovit de diverse situații care m-au cam mirat. Am fost foarte șocată de faptul că nu există coșuri de gunoi pe stradă, dar este curățenie. O numesc o formă de responsabilitate civică. Am avut nocorul de a cunoaște foarte mulți oameni primitori. Experiențele cred că pot fi foarte diferite. Cred că cel mai important pentru a avea experiențe pozitive este să cunoști un pic limba. Datorită faptului că am venit în Coreea cu un nivel de limbă am reușit să evit situațiile neplăcute create de neînțelegeri”.

Laura Stan a devenit membru și coordonator al filialei LSRS din Coreea în decembrie 2020. Inactivă din 2016, organizația a fost readusă la viață și numără deja șapte membri, iar potrivit Laurei momentul este foarte favorabil promovării culturii și tradițiilor românești grație deschiderii către nou de care sud-coreenii dau dovadă în ultimii ani.

Citește articolul complet pe România-Actualități.

Alte știri din Economie