Sari la conținut
Programe guvernamentale · actualizat 25 sep. 2026 redacție

Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare – RoAid derulează un apel de proiecte adresat sectorului privat vizând implementarea de proiecte în Republica Moldova

Societățile Comerciale din România pot obține un grant în valoare de până la 250 000 lei pentru derularea proiectelor în Republica Moldova. Proiectele se pot depune până la 15 iunie.

Apelul urmărește îndeplinirea obiectivelor României în domeniul cooperării internaționale pentru dezvoltare. În conformitate cu Planul anual de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară al RoAid și în acord cu prioritățile de acțiune stabilite pe linie de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară la nivelul Uniunii Europene, apelul competitiv vizează proiecte implementate de către sectorul privat din Romania ca răspuns activ la contextul internațional actual și în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD-uri), în acord cu Agenda 2030, prin implicarea sectorului privat.

Tematica apelului competitiv vizeaza propuneri de proiecte în domeniul digitalizării cu tematică aliniată inițiativei Team Europe pentru Republica Moldova, „Comunități locale: tineri, creștere și locuri de muncă”, cuprinzând ariile de intervenție:

  • îmbunătățirea calității și eficienței serviciilor publice;
  • sprijin pentru investiții și consolidarea capacităților pentru dezvoltarea și reabilitarea infrastructurii sociale și economice, îmbunătățirea accesului la serviciile asociate acestor structuri;
  • sporirea oportunităților de afaceri și locuri de muncă;
  • consolidarea dezvoltării locale condusă de comunitate, oferirea de șanse egale pentru toți, indiferent de sex, vârstă, abilitate sau naționalitate, încurajând ecologizarea economiei, egalitatea de gen și dezvoltarea sectorului privat condus de comunitate.
  • creșterea rezilienței socio-economice pe termen lung a comunităților locale.

Proiectul trebuie să vizeze unul dintre obiectivele pentru dezvoltare durabilă urmărite:

  1. OBIECTIVUL 4 EDUCAȚIE DE CALITATE – Până în 2030, creșterea substanțială a numărului de tineri și adulți care detin competențe relevante, inclusiv competențe tehnice și vocaționale, care sa faciliteze angajarea, crearea de locuri de muncă decente și antreprenoriatul.
  2. OBIECTIVUL 8: MUNCĂ DECENTĂ ȘI CREȘTERE ECONOMICĂ – Promovarea unei creșteri economice susținute, deschisă tuturor și durabilă, a ocupării depline și productive a forței de muncă și asigurarea de locuri de muncă decente pentru toți
  3. OBIECTIVUL 9: INDUSTRIE, INOVAȚIE ȘI INFRASTRUCTURĂ – Construirea unor infrastructuri rezistente, promovarea industrializării durabile și încurajarea inovației
  4. OBIECTIVUL 10: INEGALITĂȚI REDUSE – Reducerea inegalităților în interiorul țărilor și între țări

Mai multe detalii puteți găsi în prezentarea de aici.

Alte știri din Programe guvernamentale