Mihai Radu
Arhitectul Mihai Radu a plecat din România acum aproape patru decenii, cu destinația New York. Cu multă muncă și un dram de noroc, a reușit să își construiască în orașul care nu doarme niciodată o carieră în arhitectură, deși atunci când plecase din țară era abia anul II la facultate.
Mihai Radu a lucrat alături de unul dintre cei mai mari arhitecți ai lumii – I.M. Pei –, dar și în cadrul unor birouri care au pus pe scena mondială proiecte comerciale, de office sau rezidențiale menite să schimbe fața locurilor care le găzduiesc. După o vreme însă, a decis că nu e suficient, așa că și-a deschis propriul lui birou de arhitectură în Marele Măr. Acum, amprenta sa stă pe clădiri desenate pentru ONU, universitatea NYU sau Banca Mondială, biroul de arhitectură ce poartă numele fondatorului având an de an circa 40 de proiecte. Deși își promisese că nu o va face, mai târziu s-a întors – parțial – acasă, la București, unde a deschis un alt birou. Ia în calcul să revină definitiv în România?
Citește mai mult pe ZF.ro.
Want to talk to Mihai Radu?
Contact details aren't shown. The RePatriot team puts you in touch.