Ioana Joca-Pohl – După Gard Retreat

“O, tu, șură preafrumoasă!”

După Gard Retreat este proiectul de suflet al Ioanei Joca-Pohl, regizor repatriată în România din Scoția, care pune astăzi bazele unui centru de relaxare și întoarcere la natură în Transilvania. Ioana are acum nevoie de finanțare pentru reabilitarea șurei. Susține această campanie accesând acest link.

Acest proiect nu se referă la o Transilvanie turistică tipică; dimpotrivă, șura(sau șopron, strung) pe care încercăm să o salvăm (prin renovare și ideal restaurare) este unul dintre foarte puținele repere (arhitecturale) ce sunt tradiționale (și prin asta mă refer la origine non-germană sau maghiară); locația ei este foarte restrânsă – doar în județele ALBA și Maramureș- iar originea exactă rămâne necunoscută. Nu numai că este tipică pentru doar două județe din Transilvania, dar chiar și în județul (ALBA) unde se află șura Ioanei se regăsește doar în așa-numita <Țară de Piatră> (sau Țara Moților).

În zilele noastre, localnicii nu reușesc să realizeze valoarea istorică și culturală a șurelor încă existente – FOARTE puține fiind salvate fie prin restaurare locală, fie transportate în Europa de Vest pentru a fi folosite ca relicve restaurate.

Campania noastră are ca scop restaurarea și reconvertirea șurii pe care Ioana a moștenit-o de la străbunicii ei. Construită acum aproximativ 80 de ani, șura a suferit deja o reînnoire superficială a acoperișului, care din păcate a eșuat. Casă a multor generații de vaci și boi, parcare frumoasă pentru căruța tradițională a bunicului, șura se ține încă falnică în picioare; partea cea mai deteriorată este acoperișul – parțial găurit, prin a cărui fân plouă în interior, transformând lent întreaga structură de lemn de stejar într-o ruină. Dorim nu numai să punem un acoperiș nou (tot din fân), respectând astfel structura inițială, dar și să aducem în siguranță grinzile de lemn rămase (restaurând restul). Dacă acest proiect va avea succes, șura va fi transformată într-un sat-muzeu viu – fiind și punctul de plecare al altor proiecte similare din regiune.

“Mărturisesc că acest proiect are o valoare sentimentală puternică pentru mine. La fel ca în cazul documentarului meu „Bunicii”, nominalizat la premiile BAFTA, acest șopron (în dialect transilvăneanșură) face parte din moștenirea familiei mele, fiind a 4-a generație care o moștenește. Copil fiind, nu a trecut o iarnă fără să fiu prezentă în fiecare zi pentru a hrăni vitele. Verile au fost și mai distractive, întrucât puteam să mă joc cât vroiam cu vițeii ~ prefacându-mă să-i călărească sau, pur și simplu, să îi privesc liberi într-una din cele două poieți.

După ani și ani, mi-am văzut bunicii devenind tot mai împuținați și mai slabi; și, concomitent, același lucru s-a întâmplat și cușura: starea ei a devenit din ce în ce mai precară până în zilele noastre, când prezintă semne clare de „boală cronică”.

Ajutându-mă pe mine și familia mea să salvăm această șură, ajutați și generațiile viitoare să redescopere modul în care au trăit odată țăranii ardeleni. Mai important, acest tip de hambar este tipic doar în regiunea bunicilor mei. Când nu voi mai fi și fiica mea va fi deja bătrână, această moștenire a familiei va continua să fie transmisă generației următoare ca dovadă fizică a unei vieți demult apuse, dar totuși neuitată și adânc prețuită.”, povestește Ioana.

CINE SUNTEM, CE AM FĂCUT PÂNĂ ACUM:

Start-up-ul familial După Gard este mult mai mult decât o căsuță din lemn pierdută în sălbăticia Munților Apuseni (Transilvania). E ideea, ba nu! crezul că o viață simplă, onestă și, mai presus de toate, în perfectă armonie cu natura poate să asigure fericirea și bunăstarea de care orășenii s-au dezobișnuit total în secolul vitezei.

Deși prima cupă de excavator a zumzăit harnică în luna mai 2017, proiectul își are rădăcinile în anul 2012—mai exact vara, când Ioana JOCA-Pohl (co-fondator și coordonator După Gard) împreună cu cameramanul & editorul spaniol Pablo Lamosa reușește să pună cap la cap o monografie video a comunității rurale din Poșaga (județul ALBA)—aceeași locație ca și în cazul După Gard. Deși a avut un buget minuscul, monografia – ce surprinde ultimii țărani autentici ai comunității (dintre care unul este chiar bunicul Ioanei, acum de 93 de ani!) și modul lor de viață– prinde foarte tare la publicul de pe canalele de socializare media. Și nu numai: începând cu anul 2013, timp de trei veri, oaspeți din întreaga lume, impresionați de modul simplu, dar fascinant de viață demult apus in Occident, vizitează Poșaga- trăind în interiorul unei gospodării țărănești întocmai precum gazdele lor. Ioana Joca coordonează întregul proces – ocupându-se de tot ceea ce înseamnă logistică și traducerea din germană sau engleză în română pentru oaspeți.

În iarna lui 2015, Ioana îl cunoaște la Cluj-Napoca pe Andreas POHL (cealaltă jumătate a proiectului După Gard). Este dragoste la prima vedere, iar rezultatul ei concret nu întârzie să apară sub forma unei flori rare: fetița Dhalia se naște într-o zi de aprilie 2016. La exact un an după nașterea Dhaliei, consecvenți motto-ului în care amândoi cred “Omule, să construiești o casă, să plantezi un pom și să faci un copil!”, Ioana și Andreas demarează proiectul După Gard. Cei doi pornesc de la ideea foarte simplă că omul nu se poate regăsi pe sine cu adevărat decât în liniștea deplină a unei naturi virgine—fapt demonstrat din plin de lista impresionantă de oaspeți care au vizitat Poșaga între 2013 și 2015. Mai mult decât atât, crezul Ioanei nu a pălit deloc de-a lungul timpului- și anume că doar satul poate fi locul unde o Comunitate este într-adevăr ceea ce e musai să fie: un grup de oameni care se ajută reciproc, de cele mai multe ori voluntar, uniți și la bine, și la rău.

Și a fost nevoie de foarte mult suport în cei doi ani de când a fost demarat proiectul—în special deoarece căsuța După Gard se află pe un deal, la capătul unui drum abrupt și lutos care, de câte ori plouă, se transformă într-o mocirlă prin care nu se mai poate trece cu nici un fel de mijloc de transport. Ioana și Andreas și-au dorit de la bun început o astfel de locație ca să poată “rupe” complet oaspeții de civilizație—în afară de pădure și munte, nu mai există absolut nimic în jur. Prețul pe care l-au plătit pentru decizia lor a fost unul (parțial) amar fiindcă, de exemplu în vara lui 2018, au fost cinci săptămâni de ploaie non-stop; zilele în care au putut duce sus, După Gard, câțiva saci de ciment au fost considerate o mică victorie.

Dar, trăgând linia, rezultatul este până acum extraordinar: izolația interioară a pereților este 100% naturală (din celuloză reciclată), lemnul e dat doar cu ulei natural de in, panouri fotovoltaice, propriul izvor, casa doar din lemn (inclusiv cuiele) cu îmbinări laterale tradiționale (în coadă-de-rândunică), geamuri și uși lucrate manual din lemn masiv, scăunele crestate cu logoul propriu (întreaga lucrătură din lemn executată de meșteri din zonă); mai mult decât atât, cei doi au reușit să pună pe picioare și o zonă de camping la doar două minute distanță de casă. Ca și aceasta, și campingul e autonom și construit după principiul energiei regenerabile: duș solar cu apă de ploaie, toalete ecologice, lumină doar de la solar. Grădina și livada ce țin de camping, dar și de casă respectă principiile agriculturii ecologice și biodinamice: nimic nu are voie să fie plantat sau recoltat daca nu ține de agricultura tipică zonei și de anotimpul dedicat sau de fazele lunii, culturile sunt în număr mic și diversificate, se cultivă prin rotație, se recoltează manual și, foarte important, ca îngrășământ se folosește doar bălegarul!

Ps: vara lui 2019 a fost prima în care casa și-a deschis ușile primilor vizitatori care nu au întârziat să apară de pretutindeni: Germania, Austria, Olanda, Rusia, Israel, Cehia, România, Polonia; oaspeții au fost în special cupluri tinere de IT-iști-/ bloggeri sau familii cu copii mici (aproximativ 50 persoane de-a lungul a 7 săptămâni) demonstrându-le Ioanei si lui Andreas că e nevoie doar de inițiativă și tenacitate, restul va curge de la sine, evident cu dedicație și muncă neobosită J