Ioana Cojocaru
O antreprenoare câștigă peste 200.000 de euro anual dintr-un showroom de mobilă din Capitală
Ioana Cojocaru, 40 de ani, a decis să investească într-un showroom de mobilă din București în urmă cu zece ani, iar anul trecut KULT!, brandul creat de ea, a ajuns la vânzări de aproximativ un milion de lei (circa 220.000 de euro) din comercializarea de mobilier. Piesele comercializate sunt aduse pe plan local prin intermediul unor parteneriate cu producători din Italia, Spania, Portugalia și Austria.
Fondatoarea showroomului este absolventă a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, iar afacerea a decis să o lanseze după experiența de muncă într-o firmă belgiană din România, unde crea proiecte digitale, web și biblioteci virtuale.
„Sora mea (Zora Cojocaru – n.red.) a venit cu ideea de a deschide un showroom, ea este pasionată de arta culinară și este absolventă a unor cursuri de gătit în Austria. Ne-am propus să realizăm bucătării în care românii să gătească, să fie inspirați să experimenteze și să folosească timpul cât mai eficient“, spune Ioana Cojocaru despre cum s-a conturat ideea de a crea propriul business. Sora antreprenoarei a activat în cadrul firmei în primii ani de activitate, iar în momentul de față este retrasă din business. Pentru a afla mai multe, dați click aici.
Sursă: zf.ro
Ne-am propus să realizăm bucătării în care românii să gătească, să fie inspirați să experimenteze și să folosească timpul cât mai eficient
Want to talk to Ioana Cojocaru?
Contact details aren't shown. The RePatriot team puts you in touch.