Skip to content
This page is only available in Romanian. Open the Romanian version
Returnee

Ana-Maria Duduleanu și un proiect de turism gândit ca un sat reinventat și adaptat

Satul Albastru și Origini – între turism contemporan și tradiții sătești românești

În urmă cu un an, în proximitatea tradiționalelor stațiuni Călimănești și Căciulata, populare în anii ’90, însă departe de agitația și aglomerația de pe Valea Oltului, și-a deschis porțile Albastru și Origini, un proiect de turism atipic, gândit mai degrabă ca un sat reinventat și adaptat, decât ca o cazare clasică. La prima sa aniversare, Ana-Maria Duduleanu, proprietarul Albastru și Origini, dezvăluie povestea locului, dar și câte ceva din planurile pe care le-a creionat în minte ori pe hârtie pentru viitorul apropiat.

„Satul Albastru și Origini și-a deschis porțile în noiembrie 2021, așadar am împlinit de curând un an de când organizăm «evenimente cu însemnătate»“, spune ea. Acesta este un concept la care Ana-Maria a lucrat, împreună cu familia, timp de patru ani.

„Am revenit în România pentru a ne îndeplini acest vis. Viața este prea scurtă ca să aștepți momentul pensionării pentru a face lucrurile pe care ți le dorești.“

Ana-Maria Duduleanu spune că pe parcursul celor patru ani de construcție a satului Albastru și Origini ea și soțul său au adus laolaltă propriile pasiuni și gusturi. „În plus, mereu am știut că trebuie să păstrăm aceleași standarde pe care le avem acasă la noi.“ Cafeaua este de specialitate, saltelele sunt de calitate superioară pentru că nimic nu se compară cu un somn odihnitor, mâncarea are mereu un twist, vinurile sunt bune, iar vesela frumoasă. Și toate celelalte detalii te fac să (re)descoperi câte un colțișor al proiectului.

„Această direcție ne-a fost insuflată de anii petrecuți în Franța.“ Acolo au descoperit turismul activ și multiplele opțiuni de a-ți petrece concediul, de la kitesurfing la plimbări cu caiacul sau interminabile incursiuni în natură.

Ana-Maria și soțul său Leonida au un parcurs profesional fără nicio legătură cu zona turismului. Ea a lucrat în comunicare și marketing, ultima poziție deținută fiind aceea de director de marketing, iar soțul său are propria agenție de servicii de strategie, management și web development, exclusiv pentru proiecte de WEB3. „Însă, la un moment dat, am hotărât ca în paralel cu joburile noastre să ne preocupăm să aducem la viață satul Albastru și Origini, o întruchipare a multor lucruri care nouă ne plac sau în care credem și pe care le practicăm în viața de zi cu zi.“ De curând, Ana-Maria se dedică 100% dezvoltării acestui business.

Pentru mai multe informații, puteți consulta articolul integral pe zf.ro.

Am revenit în România pentru a ne îndeplini acest vis.

Want to talk to Ana-Maria Duduleanu?

Contact details aren't shown. The RePatriot team puts you in touch.

Request an introduction

More stories