Anca Doicin
Redactor șef, Business Days Magazine
Romania
Culture
Contact details aren't shown publicly. The RePatriot team puts you in touch, once both sides agree.
What they've achieved
Anca este Redactor Sef al revistei Business Days Magazine si face parte din generația de jurnaliști care își găsea subiectele pe teren. De altfel, nici acum, Anca spune că nu reușește să scrie un articol din birou, cu o singură sursă. Are peste 18 ani de experiență de presă, preponderent în media de business, dar și legal. A făcut și presă de cotidian – Bursă, și săptămânal – Capital, de revista – Money Express, dar și on-line – Avocatură.com. În perioada în care Anca a coordonat această publicație, a dezvoltat și coordonat o echipă de 13 jurnaliști din țară, Avocatură.com fiind singura ce reușea să treacă de granițele Capitalei. A fost implicată în proiecte, ce, la timpul lor, erau considerate inovative, cum au fost Capital Top 300 sau Capital Top 100 companii. La finele anului trecut, a fost coordonatorul echipei ce a realizat și publicat primul număr în limba română al revistei Intelligent Life – o franciză aparținând grupului The Economist. Nu crede în puterea inspirațională a motto-urilor, ci în puterea comunicării.
Journey with RePatriot
Generated from relationships in the database, not written by hand.
-
2016
Participant · RePatriot Summit
Participant · București și Delta Dunării
Summit attendance
Participant · 1 editionsGenerated from the person–edition relationship, not written by hand.
- 2016, a participat
- 2017, nu a participat
- 2018, nu a participat
- 2019, nu a participat
- 2020, nu a participat
- 2021, nu a participat
- 2022, nu a participat
- 2023, nu a participat
- 2024, nu a participat
- 2025, nu a participat
- 2026, nu a participat
-
participant