Skip to content
This page is only available in Romanian. Open the Romanian version
Economy · updated 25 Sep 2026 editorial team

Luna Diasporei 2024 Suceava începe pe 1 august

Manifestările dedicate Lunii Diasporei se vor desfășura, în acest an, în intervalul 1-31 august

Luna Diasporei în Suceava va debuta pe 1 august, la Universitatea „Ștefan cel Mare” unde va fi organizată masa rotundă „AmbasaDor de Bucovina”, incluzând mentorat și educație, cu discuții purtate pe tematica „(re)întoarcerii acasă”. Iar pe durata întregii luni, în coordonarea Centrului Cultural „Bucovina” al Consiliului Județean, dar și a primăriei din Putna, în program sunt prinse pelerinajele la Mănăstirea Putna.

Conform planului de acțiuni, va fi organizat și atelierul de creație pentru copii – „Recreativ”; școala de vară pentru copiii de etnie ucraineană din județul Suceava; tabăra de creație pentru elevii de etnie română din Cernăuți, dar și „Din secretele maeștrilor”, presupunând educație muzeală prin ateliere de artă pentru copii.

De remarcat este Caravana copiilor „Rămâi aproape de copilul tău”, o campanie de informare și conștientizare destinată părinților care muncesc în străinătate, persoanelor în grija cărora rămân copiii, precum și reprezentanților instituțiilor de educație și asistență socială din județ. O altă campanie este cea de informare privind drepturile cetățenilor români care aleg să muncească în Germania.

Pe 15 august, Sărbătoarea Diasporei se va desfășura în comuna Cacica, unde Ansamblul artistic profesionist „Ciprian Porumbescu” va susține un spectacol folcloric. În aceeași zi, la Ciocănești, va fi organizat Festivalul păstrăvului, iar Festivalul de artă medievală „Ștefan cel Mare” este prevăzut pentru perioada 15-18 august, la Cetatea de Scaun a Sucevei. Tot în cadrul acestui monument istoric, între 23 și 24 august, sunt planificate concertele din cadrul festivalului „Cetatea de rock a Sucevei”. Turneul internațional de fotbal pentru juniorii sub 16 ani „Patru regiuni pentru Europa” se va desfășura în municipiul Rădăuți, cu participarea echipelor din regiunile înfrățite Mayenne (Franța), Schwaben (Germania), Cernăuți (Ucraina) și a județului Suceava.

Mai multe pe cjsuceava.ro.

More news from Economy